Tablou quilling cu flori și fluture

Tablou quilling cu flori și fluture
Tablou quilling
cu flori și fluture

Florile quilling și fluturii au fost mereu la concurență în topul celor mai apreciate reprezentări quilling. Acest tablou le are pe amândouă.

Tabloul are dimensiunea unei coli format A5 (21 x 15 cm).

Un model de tablou quilling cu un nivel de dificultate redus.

Elementele sunt cele de bază, toate sunt lipite pe un singur nivel, direct pe carton.


Modelul este un bun exemplu didactic pentru exersarea elementelor de quilling, astfel încât poate fi realizat fără probleme chiar și de începătorii în quilling.

Tablou quilling cu flori și fluture
Tablou quilling
cu flori și fluture

Partea nebanală constă în răbdare pentru finalizarea celor 10 flori franjurate, 50 de frunzulițe, 16 rulouri mici-mici și lipirea tuturor la locul potrivit.

Dimensiunile fâșiilor de hârtie folosite

Am folosit carton de 160 g/m2.

10 flori franjurate, de culoare bleo (florile seamănă destul de bine cu cele de cicoare, deci tabloul are un aspect destul de natural). Lățimea fășiilor folosite pentru florile franjurate este între 5 și 8 mm. Lungimea ½ A4 (15 cm). Distanța între petale (între tăieturi) cât mai mică posibil.

La elementele răsucite, de fapt, restul elementelor din tablou exceptând florile franjurate (tulpini, frunze și fluture) am folosit fâșii late de 3 mm, pretăiate la ghilotina industrială.

50 frunzulite tip lacrimă, verde și vernil – din fășii de lungime 1/16 și 1/8 din A4. Este destul de migălos să răsucești o fâșiuță de mai putin de 2 centimetru lungime, dar aspectul final este unul motivant.

Codițele (tulpinile) sunt o fâșie combinată pe o parte verde, iar pe cealaltă vernil.

Dacă pentru flori, în general, găsesc carton de culori care să se apropie de cele naturale, verdele este cel care îmi dă bătăi de cap.

Am avut la dispoziție două nuanțe de verde: o nuanță de vernil care îmi părea prea deschisă, cam ștearsă o nuanță de verde clasic, verde prin definiție, dar nu știu câte frunze sunt chiar atât de verzi.

Am pus una peste alta cele două nuanțe pentru a mă hotărâ pe care să o aleg, iar decizia finală a fost, combinația lor.

Rezultatul este unul care mă mulțumește. Codițele sunt într-o poziție înclinată. Verdele este pe partea de deasupra, iar nuanța de vernil dedesupt, ceea ce dă un aspect de natural.

Bonus la tulpina dublă, se lipește mai ușor ;)


Fluturașul (sau cireasa de pe tort, la acest tablou quilling)

Fluture quilling
Fluture quilling

Întrucât aripile au spații mari goale, am lipit pe fundal aripile din colaj.

Contur din 5 straturi – exterior albastru, interior bleo.


Bobițele (rulourile) galbene din fâșii de lungime 1/32 A4.

Striațiile galbene de la baza aripilor și albastre de la marginea aripilor mari – analog frunzulițe – fâșii de lungime 1/32 A4.

Model: french-knots

Vezi și

tablou quilling cos flori

Întoarce-te la Tablouri quilling

Întoarce-te Acasă


Nou! Comentarii

De ce probleme te lovești când dorești să creezi felicitări? Lasă-mi un comentariu în caseta de mai jos!