Lebăda cu flori quilling

Rămân fără cuvinte la fiecare operă de artă quilling de-a Yuliei Brodskaya. De curând am fost fascinată de elefănțelul Dumbo quilling și de tabloul de casă nouă de pe blogul quillingmesoftlee.

Dacă în cazul Yuliei designul este un dar și un talent personal, în toate cazurile m-am intrebat cum se procedează efectiv, tehnic.

Sunt de acord cu răbdarea și practica, dar nu-mi închipui cum poți așeza la perfecție o fâșie de hârtie într-o anumită poziție, fără să lase urme de aracet în toate locurile prin care a trecut din inerție.

Am creat acestă lebădă cu flori quilling ajutată de un șablon pentru broderii. Nu sunt ferm convinsă că este lebădă și nu rață sau gâscă, dar pare grațioasă cu buchetul de flori.

Tablou cu lebăda și flori quilling
Tablou cu lebada și flori quilling
Sablon lebada cu flori
Șablon lebădă cu flori

Cum am procedat

Am listat lebăda, am decupat pe bucăți corpul și ciocul și am trasat contururile pe un carton mai gros. Fâșiile de quilling cu care am realizat tabloul au lățimea de 3 mm. Mi-aș fi dorit să am un carton foarte gros pe care să sprijin fâșia, chiar și de 1,5 mm :).

Cartonul alb pe care l-am folosit la colaj este de 220g/m2, deci nici chiar atât de gros pe măsura dorinței mele, dar suficient să mă pot baza pe el, adică să pot sprijini în el fâșia quilling.

Desigur că poți lista lebăda direct pe cartonul pe care-l vei lipi. Eu am ales varianta de a trasa conturul cu creionul deoarece atunci când decupez manual, nu tai întotdeauna cu foarfeca în interiorul liniei. Astfel, pot șterge cu radiera liniile trasate cu creionul. Nu vroiam să se vadă conturul listat la imprimantă.

Sablon lebada - contur
Șablon lebăda - contur
Sablon lebada cu flori - decupat
Șablon lebăda cu flori - decupat

Am lipit lebăda-colaj (corpul și ciocul).

Am lipit prima frunză quilling care intersecta conturul lebedei. Astfel am fragmentat lungimea conturului.

Am sprijinit fâșia quilling de cartonul alb - cofrag și apoi am lipit prima porțiune din conturul lebedei quilling, de la frunză până în dreptul capului.

Lebada colaj
Lebăda colaj
Contur quilling lebada
Contur quilling lebăda

Prin comparație cu linia care înconjoara corpul, conturul capului pare o joacă.

Deja emoțiile au trecut. În continuare am lipit frunze și flori quilling - realizate din elemente de bază quilling. Nu le-am lipit pe toate pe orizontală, unele se suprapun pe alocuri, pentru a crea un ușor efect 3D.

Florile sunt realizate din fâșii de 1/2 lungime A4, desfășurate în interiorul unui cerc de 9 mm. Inițial le-am modelat în formă de lacrimă, ulterior am încercat să le dau o formă ușor neregulată. Petalele nu sunt lipite în poziția de la margarete, ci invers, cu vârful ascuțit la exterior și marginea rotundă spre mijlocul florii.

Frunzele sunt realizate prin lipirea a două elemente tip lacrimă. Pentru jumătate de frunză, deci pentru o lacrimă am folosit fâșii obținute prin lipirea a două fâșii de lungime A4.

Mijlocul galben al florilor quilling este un rulou fără spațiu în centru din fășie lungă de 3 cm.

Am finalizat lebăda quilling cu ultimele detalii, codița și câteva umbre.

Contur quilling lebada
Lebăda quilling, în progres
Lebada quilling
Lebăda quilling

Dacă crezi că sunt șanse să nu pui conturul exact pe linia care trebuie, un amănunt care ar mai putea minimaliza "timiditatea" ar fi un carton pentru fundal foarte lucios.

L-am ales pe acesta pentru reflexiile cu valuri și s-a dovedit o alegere ideală, întrucât am putut șterge urmele și surplusul de aracet, fără să rămână prea multe dovezi negre, cum se întămplă pe cele mai multe tipuri de cartoane.



Întoarce-te la Felicitări quilling

Întoarce-te Acasă

Nou! Comentarii

De ce probleme te lovești când dorești să creezi felicitări? Lasă-mi un comentariu în caseta de mai jos!

Caută în site:


"Faptul că le-am văzut pe site (felicitările) în multe imagini, m-a ajutat foarte mult."

Angelica Stancu
filedeviata.ro


și descarcă gratuit eBook-ul Felicitări Interactive pentru Copii

E-mail
Prenume
Adresa este privată.



Urmărește și blog-ul Felicitări Handmade