Felicitări origami de Paşte

Iepuraşi origami de Paşte
Iepuraşi origami de Paşte

Ca modele origami de Paşte, sunt de sezon coşuleţele sau iepuraşii. Florile nu au anotimp, deci nu fac excepţie nici de Paşte, ba mai mult, poţi plia flori care înfloresc de Paşte.


Iepuraşi origami

Modelul de iepuraş de mai jos mi se pare unul dintre cele mai uşoare modele origami. Este uşor de făcut (necesită puţine plieri), este rapid, simpatic şi ar putea fi un bun exemplu didactic pentru începători şi pentru copii.

Tutorial iepure origami
Tutorial iepure origami

Paşii de lucru:

1 - ia un pătrat de hârtie
2 - foloseste un triunghi obtinut prin taierea pe diagonală a pătratului
3 - pliază triunghiul pe jumătate
4 - pliază o porţiune din baza triunghiului
5 - pliază vârful triunghiului
6 - ridică cele două capete ale bazei, de o parte şi de alta a liniei mediane
7 - întoarce foaia;
pliază bărbia - iepuraşul va arata mai frumos, mai natural;
poţi folosi partea aceasta şi ca suport dacă vrei să sprijini iepuraşul
8 - deseneaza faţa iepurelui

Iepuraş origami - cutiuţă pentru bomboane

Un model uşor de făcut.Filmuleţul-tutorial este explicit, nu lasă loc întrebărilor.

Partea care ar putea pune oarecare probleme, este cea de la sfârşit când trebuie să suflii în hârtia împăturită.Dacă ai mai lucrat înainte alte modele la care a trebuit să suflii, lalelele de exemplu, atunci chiar nu mai e nici o problemă.

Iepuraş origami - cutiuţă
Iepuraş origami - cutiuţă

Iepuraş origami 3d

Iepuraşi origami 3d
Iepure origami 3d

Un iepuraş care ar putea foarte bine să joace rolul unui măgăruş sau al unui cangur, după caz şi după preferinţe.

Deşi diagrama pare mai simplă şi mai rapidă, la unii paşi am avut nevoie de animaţie ca să înţeleg cum trebuie pliat.
Iepuraş origami - coş pentru ouă de Paşte

Un model care mi-a răpit mult mai mult timp decât mă aşteptam, între 30 şi 60 de minute, deşi fusesem încântată de faptul că filmuleţul durează doar 7 minute.

Iepuraşi origami 3d
Iepuraş origami
coş pentru ouă de Paşte

Satisfacţia a fost însă că fiica mea a tratat acest iepuraş ca pe-o jucărie multifuncţională.
Iniţial a fost container pentru ouăle de Paşte, pentru că asta i-am spus eu că este scopul oficial.
Apoi bietul iepuraş a devenit cărăuş în toată regula, el trebuind să care diferite obiecte mai micuţe.

Modelul necesită atenţie la fiecare pas. Nu sunt mulţumită de felul în care mi-au ieşit urechile (amănunt important pentru un iepuraş) :(.

Dimensiunea optimă a hârtiei pentru a-l folosi pe post de coşuleţ de ouă (de găină) este de 15 x 15 cm, dar pentru prima încercare ar fi poate mai uşor cu o coală mai mare, 20 x 20 cm.



Întoarce-te la Felicitări origami

Întoarce-te Acasă

Nou! Comentarii

De ce probleme te lovești când dorești să creezi felicitări? Lasă-mi un comentariu în caseta de mai jos!

Caută în site:


"Faptul că le-am văzut pe site (felicitările) în multe imagini, m-a ajutat foarte mult."

Angelica Stancu
filedeviata.ro


și descarcă gratuit eBook-ul Felicitări Interactive pentru Copii

E-mail
Prenume
Adresa este privată.



Urmărește și blog-ul Felicitări Handmade