AcasăKit-uri felicitări | Felicitări business de PașteClubul Felicitari Handmade

Felicitare quilling cu floarea-soarelui

O felicitare quilling cu floarea-soarelui este potrivită pentru zilele de naștere sau cele onomastice din plină vară.

Floarea-soarelui quilling

Mi-ar fi plăcut să fac mijlocul florii-soarelui din hârtie ondulată, dar nu am avut o culoare potrivită, așa că am făcut un rulou din două nuanțe. Am folosit hârtii de grosimi diferite. Asimetria cercurilor pare mai naturală.

Pentru mijlocul florii mari am folosit o fâție de 120 cm (4 lungimi de A4) carton maro și 120 cm hârtie portocalie.
Pentru mijlocul florii mici am folosit 30 cm carton maro și 30 cm hârtie portocalie.

Pentru petalele am folosit mai multe nuanțe și grosimi de galben și portocaliu. Lungimea fâșiilor este de 1/8 dintr-o fâșie din A4 (~3,75cm).

Frunzele sunt realizate din două nuanțe de verde prin lipirea a două elemente de bază, tip "lacrimă" din fâșii de 15 cm.

"Rama" felicitării

După ce "desenul" a fost gata, am început să-i creez un decor adecvat. Am sfâșiat hârtia pe margini pentru un aspect de vechi, apoi am ars-o.

Fiica mea a fost chiar simpatică, s-a îngrijorat sincer când a văzut că s-a rupt felicitarea :)

Am avut ceva emoții să dau foc la miriște. M-am gândit să nu se aprindă surcelele din gard, dar mult mai receptivă a fost iarba din hârtie creponată.


Este prima mea felicitare la care folosesc trei substraturi de cartoane. Un adevărat consum de materiale, pentru principiile mele minimaliste, dar îmi place efectul :D

Gărdulețul și iarba din colaj sunt două proiecte ușoare și amuzante de făcut împreună cu copiii.



În final, am adăugat urarea pe un indicator.

Să aveți zile însorite!


Întoarce-te la Felicitări quilling

Întoarce-te Acasă


Nou! Comentarii

De ce probleme te lovești când dorești să creezi felicitări? Lasă-mi un comentariu în caseta de mai jos!
FB Like această pagină
sau lasă un comentariu.

Caută în site:


"Faptul că le-am văzut pe site (felicitările) în multe imagini, m-a ajutat foarte mult."

Angelica Stancu
filedeviata.ro


și descarcă gratuit eBook-ul Felicitări Interactive pentru Copii

E-mail
Prenume
Adresa este privată.

Urmărește și blog-ul Felicitări Handmade