Felicitare quilling de Crăciun cu cerbiță

M-am gândit să fac o felicitare quilling de Crăciun mai modernă și ceva mai amuzantă. Nu că asistenții spiriduși si renii Moșului erau învechiți, dar parcă simțeam nevoia de ceva "proaspăt".

Felicitare quilling cerbiță și ornament origami Crăciun
Cerbiță quilling și ornament origami

Intră în scenă "Cerbița carpatină". Este aranjată îndrăzneț, are dresuri chic și toți băieții vor să o scoată la dans.

A rezultat o felicitare quilling de Crăciun potrivită pentru aproape toată lumea, de la iubit, prietena cu care mergi la petrecerea de Crăciun, colegi sau chiar profesorul/șeful tău.
Poate nu vrei să le transmiți tuturor urările de Crăciun sub formă de inimioară, în acest caz alege o altă formă (globuleț, steluță).


Felicitare quilling Crăciun cerbiță
Felicitare quilling
Crăciun cerbiță

Ținuta festivă pentru petrecerea de Crăciun cuprinde:

- rochiță festivă (mini!!!) cu decolteu și centura
- ciorapi cu model
- pentru a fi la înălțime, obligatoriu tocuri foarte înalte.

Machiajul:
- buze rosii
- gene date cu mult rimel
- ten catifelat
- manichiura

și oricât de frumoasă ar fi podoaba capilară naturală, se impune o vizită la coafor.

FFelicitare quilling Crăciun cerbiță
Felicitare quilling
Crăciun cerbiță

După ce am admirat suficient aspectul artistic, ar fi timpul să trecem la partea tehnică.

Ai nevoie de hârtie colorată (verde, roșie, maro, neagră).Dacă partea de quilling (rochița, buzele, ochii, coarnele, copitele, pantofii) pot fi făcute și cu ochiul liber, este mai greu să fii exactă la corpul cerbiței (cap și picioare). Așa că varianta cea mai sigură este sa listezi imaginea, și astfel vei putea decupa exact și corpul.
Ornamentul origami se numește Butterflies Type-III, model creat de Tomoko Fuse.

Este un model de efect, iar în roșu și verde este un cadou ideal pentru a fi oferit de Crăciun.

Deși pare un model simplu, pregătește-te să-ți petreci vreo 3 ore pliind la el. Micile detalii - aripioarele, îți vor lua chiar mai mult timp decât partea de bază. La asablare, cel mai sigur este să lipesti modulele între ele.


Întoarce-te la Felicitări quilling Crăciun

Întoarce-te Acasă

Nou! Comentarii

De ce probleme te lovești când dorești să creezi felicitări? Lasă-mi un comentariu în caseta de mai jos!