AcasăKit-uri felicitări | Felicitări business de PașteClubul Felicitari Handmade

Felicitare de toamnă cu două fețe
(Swing Card)

În povestea acestei felicitări de toamnă cu două fețe sunt multe superlative. Am învățat și experimentat multe lucruri noi și am stabilit noi recorduri personale :)

Toată aventura a început de la un carton,  cel mai frumos carton pe care l-am văzut vreodată. Un carton primit cadou de la Vicky, inițiatoarea forumului și grupului Veryscrap. De fapt, ar fi mai simplu de spus care materiale din această felicitare nu sunt de la Vicky :D.

Altădată aș fi spus despre mine că n-aș putea să tai minunăție de carton, dar de această dată m-am gândit că din moment ce mi l-a dăruit, Vicky are încredere că aș putea să-l și folosesc :) Așa că am căutat un model de felicitare care să pună cât mai bine în evidență frumusețea cartonului. Am ales un Swing Card cu un medalion deosebit.

S-a dovedit că nu a fost o alegere potrivită să decorez panoul din față cu același carton, întrucât imprimeul distrăgea atenția de la medalionul cu flori.

Astfel, vedeta a fost rechemată în service pentru o modificare majoră în aspectul ei. Și așa, felicitarea a mai primit încă o dimensiune în spațiu, un strat de calc.

  • felicitare doua fete
    Felicitare Swing Toamna2
  • felicitare doua fete
    Felicitare Swing Toamna Lucru
  • felicitare doua fete
    Felicitare Swing Toamna3
  • felicitare doua fete
    Felicitare Swing Toamna Interior2
  • felicitare doua fete
    Felicitare Swing Toamna Interior
  • felicitare doua fete
    Felicitare Swing Toamna Service
Pentru partea tehnică, de mare ajutor mi-a fost tutorialul de pe splitcoaststampers.

Dacă până acum mă plângeam de fiecare dată că mi-e greu să găsesc cuvintele potrivite ca să le scriu pe fața felicitării, de această dată mi s-a întâmplat să trebuiască să aleg dintre multele versuri și citate despre toamnă. M-am hotărât într-un final că "Niciodată toamna nu fu mai frumoasă", cu promisiunea că voi face cândva o felicitare cu versuri din Eminescu și Tudor Gheorghe. A fost un impuls tare plăcut care mi-a amintit că totuși, "Limba noastră-i o comoară!"

Întoarce-te la Felicitări cu plieri inedite

Întoarce-te Acasă


Nou! Comentarii

De ce probleme te lovești când dorești să creezi felicitări? Lasă-mi un comentariu în caseta de mai jos!
FB Like această pagină
sau lasă un comentariu.

Caută în site:


"Faptul că le-am văzut pe site (felicitările) în multe imagini, m-a ajutat foarte mult."

Angelica Stancu
filedeviata.ro


și descarcă gratuit eBook-ul Felicitări Interactive pentru Copii

E-mail
Prenume
Adresa este privată.

Urmărește și blog-ul Felicitări Handmade