AcasăKit-uri felicitări | Felicitări business de PașteClubul Felicitari Handmade

Felicitare de 1 Martie
cu ghiocei quilling în coșuleț împletit

Ca simbol al venirii primăverii, ghioceii mi se par de neînlocuit, așa că am mai făcut o felicitare de 1 Martie cu ghiocei și brândușe quilling în coșuleț împletit din hârtie.

Prima mea încercare de coș împletit din fâșii quilling a fost la felicitarea cu ikebana.

Mi-a plăcut foarte tare ideea, așa că mi-am propus să fac coșulețul să pară mai natural, prin culoare și prin împletitură.

De data aceasta am folosit doar nuanțe natur, bejuri și marouri.

Pe post de nuiele care să susțină împletitura aveam de ales între scobitori, bețe de chibrituri, fire chenille sau rulouri din hârtie ca lumânârelele.

Am ales bețele de chibrit pentru că aveau exact mărimea de care aveam nevoie și pe laturile lor puteam lipi cel mai ușor fâșiile pe care urma să le împletesc.


Am îmbrăcat bețele de chibrit într-o hârtie maro.

Am pus aracet la capetele fâșiilor quilling și le-am lipit pe un băț.

Am pus și celelalte bețe verticale cu mare grijă să nu greșesc modelul: sus-jos, sus-jos...


La capătul coșulețului am trecut fâșiile de hârtie peste bățul de chibrit și le-am lipit pe spatele împletiturii.

Am făcut tortița coșului din sfoară, pe care am împletit-o în trei.


Pentru ghioceii quilling am făcut câte două sau trei elemente tip lacrimă din fâșii albe late de 1,5 mm.

La brândușe am combinat hârtia albă cu maro și am făcut elemente de tip ochișor.


Întoarce-te la Felicitări 1 Martie

Întoarce-te la Felicitări quilling

Întoarce-te Acasă


Nou! Comentarii

De ce probleme te lovești când dorești să creezi felicitări? Lasă-mi un comentariu în caseta de mai jos!
FB Like această pagină
sau lasă un comentariu.

Caută în site:


"Faptul că le-am văzut pe site (felicitările) în multe imagini, m-a ajutat foarte mult."

Angelica Stancu
filedeviata.ro


și descarcă gratuit eBook-ul Felicitări Interactive pentru Copii

E-mail
Prenume
Adresa este privată.

Urmărește și blog-ul Felicitări Handmade