AcasăKit-uri felicitări | Felicitări business de PașteClubul Felicitari Handmade

Comandă Kit-ul Felicitări Interactive
Comandă Kit-ul Felicitări Interactive

Felicitare cascadă

Seria "felicitări animate"

Prima mea felicitare cascadă decorată cu măgărușul Aiurel, Winnie și Tigrilă a "dormit" împreună cu fetița prietenei mele, de ziua ei de naștere.


Dar nu numai copiilor le place să se joace cu ea, ci și părinților:)

Cu personajele din desene animate este o adevărată "felicitare animată" și un mare deliciu pentru copii.

Dacă preferi tutorialul video, sări direct la el


Materiale necesare

felicitare cascada
Felicitare cascadă
materiale necesare

- 2 cartoane colorate A4, 220 g/m2, pentru baza felicitării, tija glisantă, banda transversală și etichete
- 1 carton colorat 160 g/m2, pentru decorare. Ideal ar fi să fie imprimat
- fundiţă saten
- lipici/bandă dublu-adezivă


Cum procedezi

Din primul carton 220g taie:

  • un pătrat 21 x 21 cm pentru bază

Din al doilea carton 220g taie:

  • un dreptunghi 27 x 6 cm pentru tija glisanta
  • un dreptunghi 10,5 x 2 cm pentru banda transversală
  • 5 pătrate 6x 6 cm pentru etichete (flapsuri/aripioare)

1. Pliază (fălțuiește) cartonul de bază pe jumătate.

Felicitare cascadă
1.a Pliază cartonul de bază pe jumătate
felicitare cascada
1.b Presează bine cartonul pliat

Pentru a obține o pliere curată, trebuie să biguiești întâi cartonul, adică să faci o urmă pe dupa care să îndoi cartonul.

Cel mai ușor este să folosești o placă de biguit (scoring board). Dacă nu ai așa ceva, pune cartonul pe o bucată de mucava, presează o riglă pe carton şi trage o linie cu o croşetă sau andrea (are vârful bont şi nu zgârie cartonul). Probabil nu o sa iasă urma prea evidentă de prima oară, așa că va trebui să repeți operația de 2-3 ori.

Apoi presează cartonul biguit cu un os de fildeș.

2. Lipeşte cartonul de fundal pe bază

felicitare cascada
2a. Lipeşte cartonul de fundal pe bază
felicitare cascada
2b. Lipeşte cartonul de fundal pe bază

3. Pregăteşte tija glisantă

Îndoaie tija glisantă la 6 cm față de margine, apoi mai fă încă 4 îndoituri la distanță de 1,5 cm față de prima îndoitură, tot cu placa de biguit/croșeta.

Îndoaie tija în două, la ultimul big, astfel încât partea cu îndoituri să fie deasupra, iar cea dreaptă dedesupt.

felicitare cascada
3a. Pregăteşte tija glisantă
felicitare cascada
3b. Pregăteşte tija glisantă

4. Lipește banda transversală (centura)

Măsoară și aliniază poziția centurii în dreptul părții din față a tijei glisante, apoi lipește marginile benzii transversale pe felicitare. Ai grijă să nu lipești mijlocul, pentru că pe acolo va sta tija!

felicitare cascada
4a. Aliniază banda transversală cu tija
felicitare cascada
4b. Lipește banda transversală

5. Lipește tija glisantă.

Introdu partea din spate (mai lungă) a tijei sub banda tranversală. Lipește capătul din față al tijei pe banda transversală.

felicitare cascada
5.a Introdu tija sub centură
felicitare cascada
5.b Lipește tija de centură

6. Decorează flapsurile (etichetele)

La acest pas intervine imaginația și creativitatea ta. Nu este nevoie să urmezi o rețetă.

Dacă felicitarea este pentru un copil, desenează sau listează personajele preferate din desene animate și colorează-le. Pentru o temă educativă folosește animale domestice, sălbatice, căței sau pisici.

personaje disney
Personaje Disney

7. Lipeşte flapsurile pe tija glisantă.

Aplică adeziv pe întreg spatele primului flaps și lipește-l de tija glisantă, aliniat la prima îndoitură (cea de la 6 cm).  Lipeşte celelalte patru flapsuri, aliniate la celelalte patru îndoituri, având grijă să aplicați adeziv doar pe marginea superioară (1,5 cm) a flapsurilor.

felicitare cascada
7a. Aplică adeziv pe flapsuri
felicitare cascada
7b. Lipește primul flaps
felicitare cascada
7c. Lipește al doilea flaps

8. Atașează un șnur

Fă o gaură cu un perforator la marginea mobilă a tijei și leagă un șnur sau o fâșie de saten.

felicitare cascada disney
7d. Lipește ultimul flaps

Acum te poți juca cu felicitarea!

Posibile probleme

- tija glisantă nu este suficient de solidă  și este greu să împingi mecanismul înapoi.
Soluţia: foloseşte un carton mai dur, ideal de 300 g/m2.

- fiind înaltă şi îngustă, felicitarea se răstoarnă. Pentru a evita această situaţie, aranjează imaginile pe orizontală, nu pe verticală.

Tutorial video



Comandă Kit-ul Felicitări Interactive
Comandă Kit-ul Felicitări Interactive

Vezi şi

Felicitare infinita
Felicitare infinită
Felicitare trishutter
Felicitare trishutter
felicitare inimioara
Felicitare
inimioară
felicitare scripete
Felicitare
scripete


Întoarce-te la Felicitări pentru copii

Întoarce-te Acasă


Nou! Comentarii

De ce probleme te lovești când dorești să creezi felicitări? Lasă-mi un comentariu în caseta de mai jos!
FB Like această pagină
sau lasă un comentariu.

Caută în site:


"Faptul că le-am văzut pe site (felicitările) în multe imagini, m-a ajutat foarte mult."

Angelica Stancu
filedeviata.ro


și descarcă gratuit eBook-ul Felicitări Interactive pentru Copii

E-mail
Prenume
Adresa este privată.

Urmărește și blog-ul Felicitări Handmade