Back to Back Issues Page
Daruieste un zambet cu o felicitare de Craciun! [Ajutor] Revista FH #055
November 20, 2015
Bună,

Daruieste o felicitare de Craciun
[Trimite o felicitare handmade nescrisă]


Ne bucurăm de Crăciun atunci când Moșul vine cu sacul plin de daruri. Dar sunt și suflete mai puțin norocoase. Putem pune un zâmbet pe fața unui copil doar cu o felicitare.

În această primăvară, doamna profesoară Lena Bran, una dintre prietenele din Clubul Felicitări Handmade, m-a rugat să îi trimit câteva felicitări,  chiar și mai vechi sau nu chiar reușite, pentru copiii cu dizabilități severe din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare, astfel încât copiii să le dăruiască mai departe.

Am găsit atunci câteva felicitări și mărțișoare pe care le-am trimis.

În acest Centru sunt ajutați copiii cu deficienţe de auz, deficienţe mintale, autism şi sindrom Down.

Fiecare copil are cel puțin o persoană de care se simte foarte atașat (o doamnă educatoare sau îngrijitoare, doamna directoare, unii au mamă sau bunică) și simte o mare bucurie când poate să-i dăruiască ceva, chiar și ceva simbolic cum este o felicitare.

Doamna Lena mi-a spus că și ei au lucrat felicitări handmade și alte obiecte și decorațiuni, dar pe cele primite le-au apreciat mai mult.

Acum, în apropierea Crăciunului, doamna Lena m-a întrebat dacă mai am felicitări rămase. Cum nu mai este foarte mult timp până la Crăciun și nu am cum să fac felicitări pentru toți copiii, vă rog pe voi, membrii Clubului Felicitări Handmade și prietenii de pe Facebook să ajutați la fericirea acestor copii.

Ce trebuie să faci

1. Trimite o felicitare făcută de tine sau mai multe (nescrise) pe adresa Centrului:

CENTRUL ŞCOLAR PT. EDUCAŢIE INCLUZIVĂ
(către d-na prof. Lena Bran)
STR. ALEXANDRU IOAN CUZA nr. 8, SATU MARE, JUD. SATU-MARE


Ideal este ca felicitările să ajungă la Satu Mare până pe 10 decembrie 2015 când copiii vor avea serbarea de Crăciun.

2. Postează felicitarea pe pagina de Facebook Felicitări Handmade cu hashtagul #daruiestefelicitarihandmade astfel încât să vadă și prietenii tăi campania și să trimitem cât mai multe felicitări!

Haideți să vedem câte zâmbete putem să punem pe fața copiilor de Crăciun!
Vă mulțumesc tuturor și spor la felicitări!

Paula


Resurse

Șabloane și resurse gratuite
Resurse Club Felicitări Handmade

Știi pe cineva căruia i-ar plăcea să creeze felicitări handmade?

Sper că ți-a plăcut să citești revista Clubului nostru. Dacă crezi că prietenii tăi sunt interesați să arunce o privire, poți să le forwardezi revista.


Nu te-ai înscris încă în Clubul Felicitări Handmade?

Dacă citești revista la recomandarea unui prieten și dorești să primești toate numerele viitoare, înscrie-te gratuit apăsând acest link.



Scris de Paula
FelicitariHandmade.com

© 2015 FelicitariHandmade.com

Kit felicitări de Crăciun
"Cu o treaptă mai sus"


Kit de quilling
.Tot ceea ce ai nevoie să începi quilling



Back to Back Issues Page